România, ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, este un stat de drept, chiar dacă şi în acest caz, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria ei, forma este desincronizată de fond. Suntem o ţară europeană "în cuget şi în simţire". Om fi, însă, la fel de europeni şi "în faptă"? Răspunsul este negativ pentru oricine constată realitatea că sentinţele politice continuă să păteze cazierele judiciare a mii şi mii de cetăţeni vinovaţi doar de a fi gândit liber şi de a se fi ridicat împotriva dictaturii.
Aceste sentinţe nedrepte ar fi trebuit casate de multă vreme şi în România, aşa cum s-a întâmplat în celelalte ţări foste tovarăşe de "lagăr socialist" (în URSS şi Ungaria, procesul de casare a început încă sub autorităţile comuniste reformatoare, care au acceptat transformarea democratică a societăţilor respective). La noi, practic toate formaţiunile politice înfierează comunismul, dar niciun partid nu pare să considere importantă, meritorie, introducerea unei legislaţii care să spele cazierele românilor care au practicat anticomunismul atunci când acesta nu era la modă.
Comunismul instalat de Uniunea Sovietică a adus cu el şi metodele aparatului de represiune al NKVD/KGB. Arestările, torturile, condamnările, lagărele de reeducare şi muncă forţară s-au derulat în perioada stalinistă şi poststalinistă. Rând pe rând, au trecut prin mâinile (şi pumnii) anchetatorilor rezistenţa din munţi, clerul, ţărănimea, intelectualii, sioniştii precum şi toţi cei care se opuneau "dictaturii proletariatului".
Este aproape imposibil de făcut o statistică exactă a acelor atrocităţi. S-au înregistrat peste două milioane de arestaţi, iar lista ar putea continua cu anii de detenţie, execuţiile, istoria destinelor distruse. Dincolo de statistici, perioada comunistă a distrus ireparabil relaţiile dintre oameni şi a subminat rolul comunităţilor.

Frica şi teama de aproapele tău, de vecin, de coleg, s-a transformat într-o maladie perpetuă, într-un ritual al disperării ale cărui efecte se pot observa şi azi, la nouăsprezece ani de la căderea comunismului.
S-a vorbit mult despre nevoia de a repara consecinţele actelor criminale ale statului totalitar dispărut, iar comunismul a fost condamnat în cel mai oficial şi mai solemn cadru posibil - Parlamentul ţării. De făcut însă, nu s-a făcut mai nimic. Nu există nici un act normativ care să readucă lucrurile în normalitate. Şi ar fi atât de simplu. Cu declaraţia prezidenţială din decembrie 2006, de condamnare a comunismului în România, Comisia Juridică n-ar avea decât să constate că regimul comunist a încălcat cu sălbăticie, timp de patruzeci şi doi de ani, Art. 3, alin. 1, 2, din Partea II, Clauze politice, Secţiunea i ale Tratatului de pace dela Paris - tratat semnat în 1947 şi aflat în vigoare.
Documentul stipulează că: "...România va lua toate măsurile necesare pentru a asigura tuturor persoanelor de sub jurisdicţia română, fără deosebire de sex, de limbă sau de religie, folosinţa drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, libertatea presei şi de publicare, libertatea cultului, libertatea de opinie politică şi de întrunire publică."
Încălcarea a fost evidentă cel puţin până în 1964, şi nedreptatea ar fi putut fi eliminată încă din 1990. Pentru că Tratatul stabileşte clar obligaţiile României. Nu spune nimic despre conducatorii din anumite timpuri. El are în vedere statul român, indiferent de regimul politic aflat la putere. În dreptul roman, termenul "obligatus" descrie situaţia în care succesorului, moştenitorului de bunuri, de conturi sau de regim (ca în cazul de faţă) i se transmit şi obligaţiile defunctului, de natură materială sau juridică.

Cele trei instituţii fundamentale care reprezintă România (preşedinţia, parlamentul, guvernul) s-ar putea implica după următorul model posibil: proiectul de lege privind casarea tuturor sentinţelor politice, aprobat anul trecut de Guvern, ar trebui votat de Parlament, iar Preşedintele l-ar promulga, o dată ce chiar el a condamnat comunismul în sesiune solemnă a Parlamentului.
Din nefericire, proiectul de act normativ s-a împotmolit pe undeva în Parlament - şi în loc să putem citi, în Monitorul Oficial, o "Lege pentru casarea tuturor sentinţelor politice, urmare a faptelor comise şi interpretate ca acţiuni anticomuniste, în perioada martie 1945 -decembrie 1989", asistăm impasibili la stingerea din viata, în anonimat şi suferinţă, a ultimilor martori ai rezistenţei anticomuniste
Ne place să spunem că ne-am recâştigat libertatea. Adevărata libertate se bazează şi pe capacitatea compătimirii, a solidarităţii: să dăm o mică parte din sufletul nostru - dar sincer şi fără frică - celor care strigă după ajutor.
Rugămintea noastră este: dăruiţi o clipită din timpul domniilor voastre, o fărâmă de suflet, de iubire aproapelui. Ajutaţi-ne să îi ajutăm pe aceşti vinovaţi de vina de a se fi născut în România, în vremuri tragice, de restrişte. Dorim să dovedim politicienilor că şi în ţara noastră există spiritul dreptăţii. Pentru aceasta, avem nevoie de semnăturile domniilor voastre, în sprijinul deblocării procesului legislativ legat de casarea sentinţelor politice, pronunţate cu precădere în primele decenii de comunism.
Avem, în acest an electoral, o ultima şansă de a-i scăpa pe aceşti semeni ai noştri de o pecete ca un stigmat înjositor, nemeritat. În numele nostru, al tuturora, li se cuvine acestor oameni un prinos de recunoştinţă pentru jertfirea de sine pe care ne-au dăruit-o în cele şase decenii de întuneric din recenta istorie a ţării noastre.

This letter is an appeal meant for all responsible European citizen conscious of how important the rule of law is. By going public with our approach, we are endeavouring to try and find sympathizers with our campaign aiming to help right some of the wrongs inherited by this continent which is making itself whole again. We approach the issue by promoting a public debate about the rehabilitation of the victims of politically motivated judicial sentences, and by asking for the annulment of such sentences still in force.
The EU member in question is Romania, and the period we have in mind is the aftermath of the 1956 protests in this country, both organized and individual, in the wake of the anti-Communist uprisings in neighbouring Hungary and Poland. The victims of the savage judicial repression directed by the Romanian Communist authorities against citizens involved in those protests are still guilty according to the records, carrying such heavy burden to this very day, some of them even unable to get a bank loan, because of they were once convicted for their anti-communist opinions and actions and were not rehabilitated. One cannot get a bank loan if one has a criminal record...
Those among the victims who survived -Romanians, ethnic Hungarians or members of other minorities - still live with the stigma of being, officially, convicted "enemies of the State.
The Romanian freedom fighters of 1956 were convicted to o grand total of 14,000 years of jail time, 24 people were sentenced to death and executed. All of the people mentioned and many more who were not indicted eventually, were subjected to unending interrogations, being tortured both physically and mentally.
It is well known that, thanks to the efforts of Indro Montanelli, the famous Corriere della Sera journalist, eighteen Italian cities and towns have squares and streets named after the martyrs of the 1956 Hungarian uprising. (The very term of "show trial" was coined by the same writer).

In contrast, in today's Romania, not only that there aren't any streets or town squares or monuments honouring the freedom fighters of '56, but the sentences against the victims of those acts of Communist, totalitarian repression still stand.
We see an obvious need for a common, coordinated, EU-wide campaign on moral grounds, led by representative personalities and aimed at pressuring the Romanian government into recognizing the problem and taking the appropriate measures, through legislation ensuring that all politically-motivated convictions by the former Communist regime are reversed ex-officio.
We are already trying, on a more modest level, to achieve this. Recently, an exhibition we called "Between the Lines", dedicated to the aforementioned victims, toured eleven Romanian cities including Bucharest. It was meant to educate the widest possible public, given that the Romanian curricula, school and college texbooks barely scratch the surface when teaching about that period in the country's history. On the fringe of this exhibition, we organized symposia and round tables enabling respected Romanian and foreign intellectuals, and also youngsters and former political detainees, to exchange views on the subject, mostly to the benefit of the many young people attending.
A much bigger effort is needed, though, to achieve the intended result: a truly international campaign, using the resources of the media at the utmost and the prestige of the personalities willing to contribute to this noble cause.
We plan to bring our exhibition to Rome, Brussels, and to other European cities noted for their leading, exemplary role in consolidating human rights in the international arena. Also, to achieve maximum public exposure for the sake of those Europeans whose only crime was saying NO to their oppressor state, we plan to enlist, or are in the process of doing so, the help of important public figures.

1956 was not just the year of the Suez campaign. Unfortunately, that Middle Eastern crisis overshadowed the valiant fight for freedom and against totalitarianism fought at that very time in Central and Eastern Europe. 50-odd years after those events, there are no valid excuses for forgetting such a heroic attempt to rejoin the real European civilization.
The recognition of the innocence of those unjustly sentenced is one of the pillars of the European judicial systems, which also see a breach of justice in any conviction based on a fabricated, politically motivated indictment.
If a political opponent is unjustly arrested nowadays in places like Tibet, Darfour, Sri Lanka or even Russia, a chorus of protests raises, and justly so. Let's not forget the plight of the thousands (of the original tens and hundreds of thousands) of people murdered or jailed by their own state, half a century ago to less than twenty years ago. Those who survived to see their countries free again, and those who didn't have this privilege, shouldn't carry the burden of a non-deserved criminal record!
We trust in your capacity to empathize with the predicament of the "innocent guilty" of Romania and that of their children and grand-children. We hope to receive from you both encouragement and practical help in our efforts - through contributions and/or donated time (and prestige). We thank you, but - much more important - they, the victims, will thank you.

Andrea Varga, historian, curator of the "Between the Lines" touring exhibition
Bucharest, 2008.05.07.